Școala de Vară 2025

Articol publicat în revista Verbum

Școala de vară MLNaR 2025, nu doar un program educațional


Vara, după cum știm, e „vacanță masonică”. Perfecționarea masonului, cioplirea pietrei, sunt însă activități permanenete, nu iau vacanță. Așa că un cadru organizat, în care Frații să afle lucruri noi, să povestească despre Masonerie, să se cunoască mai bine, este binevenit.
O definiție de pe internet spune că „o școală de vară masonică este un program educațional, organizat de obicei de către loji masonice, care are ca scop aprofundarea cunoștințelor despre masonerie, istoria acesteia, simbolismul masonic, filozofia și valorile promovate de Ordin”.
Într-o mai veche tradiție, MLNaR a organizat anul acesta școala de vară masonică, în perioada 22 – 24 august, la O∴ Râmnicu Vâlcea – Grand Hotel Sofianu. Tema principală a fost una actuală „Francmasoneria în secolul XXI: declin sau renaștere?”, dar, de multe ori, subiectele discuțiilor au depășit tema propusă.
Mărturisesc că marea mea emoție referitoare la această școală de vară a MLNaR era legată nu atât de participare cât de implicarea în discuții. Până la urmă temerile mele s-au dovedit nefondate. Au fost discuții vii, diverse, în care au fost implicați majoritatea participanților.
Este de menționat că participarea a fost numeroasă. Mai mare ca la orice școală de vară precedentă. Îmbucurătoare a fost prezența Ucenicilor, dovadă nu numai că Marea noastră Lojă are asigurat un viitor, dar și că „viitorul sună bine”. Pentru că Ucenicii au fost activi. Au pus întrebări, și-au spus părerea. Un avantaj al unei școli de vară.
Tema, una actuală, dar totodată oarecum greu de abordat, pentru că, după secole de masonerie, discutăm despre tendințe moderne, a fost, din multe puncte de vedere, incitantă.
De organizare s-au ocupat în acest an Loja de Cercetare și Ritualistică și R:.L:. Nicolae Bălcescu, din Râmnicu Vâlcea, sub egida Marii Loji Naționale a României. Prezentările au fost pregătite și susținute de membrii Lojii de Cercetare și Ritualistică.
Au fost 10 prezentări, în diferite forme tehnice. Toate foarte interesante. În cadrul generos al temei principale s-a discutat despre Inteligența Artificială și Francmasoneria (de departe cel mai discutat subiect, cu multe opinii contradictorii și cu multe idei despre cum IA ajută sau încurcă, în condițiile tradiționalismului din Francmasonerie), patrimoniul Masonic în secolul XXI, importanța și impactul jurământului masonic în perioada actuală, de ce ai nevoie pentru a deveni mason, Agapa Masonică și multe, multe altele. Aceasta pentru că toate prezentările au stârnit întrebări (istoricul Mandell Creighton spunea că „adevăratul scop al educației este să aducă un om în starea de a pune mereu întrebări.”), care au dus la dialoguri pe temele date și pe teme adiacente.
Lumea actuală este într-o schimbare continua și rapidă, iar tinerii, mai ales, așteaptă răspunsuri imediate și rezultate rapide. Dezvoltarea tehnologică ridică noi provocări și oferă noi căi de acțiune. Numai că, așa cum spunea Prea Respectabilul Mare Maestru în alocuțiunea sa. ”… Francmasoneria, prin însăși natura sa, nu poate fi decât tradițională, sau nu este deloc. Parcursul inițiatic constă în descoperirea a ceea ce este pur, iar orice masonerie care inovează doar pentru a subzista se îndepărtează de esență, devenind rătăcire și fetișism…”
Și atunci apar îndoieli, apar întrebări: Care este scopul apartenenței la Francmasonerie în epoca noastră? De ce să devii francmason, într-o lume care pare să se îndepărteze de reperele morale? Care sunt motivele regresului Francmasoneriei? Cum putem să păstrăm Tradiția, folosind însă metodele și tehnicile moderne?
Răspunsurile sunt, îmbucurătoare. Sunt însă greu de prezentat aici, pentru că ar avea o tentă personală.
Aș cita totuși, tot din alocuțiunea Prea Respectabilului Mare Maestru, o frază referitoare la Obediența noastră: „Forța căii inițiatice a Marii Loji Naționale a României derivă din echilibrul său: deschisă nevoilor omului contemporan, dar înrădăcinată în Tradiție și în istoria Umanității. Suntem dornici să dialogăm cu societatea civilă pentru a promova aceste idei. Într-un context în care România traversează multiple crize, Francmasoneria practicată de noi se afirmă ca un laborator de idei pentru construirea unui viitor caracterizat de solidaritate și respect pentru libertățile individuale.”.
Dat fiind că este un reper important pentru Marea noastră Lojă și pentru că în acest an s-au aniversat 150 de ani de la acest Convent care a marcat evoluția Francmasoneriei, a fost prezentat Conventul de la Lausanne din 1875.
Un moment care a creat emoții a fost prezentarea filmului-interviu cu Prea Respectabilul Mare Maestru din trecut, Prea Ilustrul Frate Sabin Adrian Luca.
La școala de vară au participat Ucenici, Companioni și Maeștri, dar în centrul evenimentului au fost, evident primii. Prin bunăvoința unui Frate mebru al Lojii de Cercetare și Ritualistică, toți Ucenicii prezenți au primit cadou cartea lui Dan H Nestorescu ”Francmasoneria 100 de întrebări și răspunsuri”. Marele Maestru a oferit, la rândul său, un premiu pentru cea mai bună întrebare adresată din sală, tot unui Ucenic, o monedă aniversară din colecția sa personală, emisă cu prilejul tricentenarului Constituțiilor lui Anderson.
Să nu uităm de prezența unor Frați din două Mari Loji prietene. Au fost nu doar spectatori ci participanți activi la dezbateri.
În a doua zi a evenimentului a avut loc Aprinderea Luminilor Lojii de Cercetare și Ritualistică nr. C1 „Lanțul de Unire”, într-o Ținută solemnă deschisă la Primul Grad simbolic al R∴S∴A∴A∴.
Greu de descris emoția Fraților care au fondat această Lojă, care reînnoadă tradiția cercetării masonice în Marea Lojă Națională a României.
După ani în care cercetarea și ritualistica au fost neglijate, după câțiva ani în care un grup de inițiativă a făcut eforturi să înființeze această Lojă, (care există într-o formă sau alta în aproape toate Obediențele cu pretenții), luptundu-se cu tot felul de adversități, lucrurile au revenit pe făgașul lor normal.
Loja de Cercetare și Ritualistică poartă un nume legat de ritaualurile noastre masonice, dar și cu rădăcini istorice și cu rezonanțe profunde pe axa București- Paris.
Loja de Cercetare și Ritualistică este o Lojă de studiu în diverse domenii: istorie, documente, simbolism, terminologie, jurisprudenţă, tradiţie şi ritualuri masonice din România şi din întreaga lume. Ea trebuie să promoveze fundamentele Francmasoneriei și în particular, a Ritului Scoțian Antic și Acceptat. Este compusă din membri afiliaţi, proveniţi exclusiv din rândul Maeştrilor Masoni activi ai Lojilor Simbolice din Obedienţa de care sunt legate sau din Obediențe care se află în relații fraterne cu Marea Lojă.
Loja de Cercetare și Ritualistică este compusă dintr-un Venerabil Maestru, un Colegiu al Ofițerilor și delegați. Organizarea şi funcţionarea ritualică a Lojii de Cercetare și Ritualistică coincide cu cea a Lojilor Simbolice însă ea nu deţine şi nu îşi poate exercita prerogativele administrative şi iniţiatice ale Lojilor Simbolice.
Aparent a fost o ceremonie de aprindere a Luminilor ca oricare alta. Numai că trăirile au fost altele, implicarea a fost alta, emoțiile au fost altele. Membrii acestei noi Loji sunt Maeștri Masoni cu experiență multă și cu implicare în viața masonică. Toți sunt conștienți de responsabilitatea pe care o au și de volumul de muncă pe care și l-au asumat.
Să nu uităm de relațiile informale. Nu numai agapele, ci toate clipele petrecute împreună au strâns legăturile fraterne și au creat punți noi de legătură și colaborare. Se notează de multe ori că totul s-a desfășurat „într-o atmosferă de fraternitate”. A fost mai mult decât atât. A fost o relație deschisă, o atmosferă în care adevăratele sentimente fraterne au fost permanent prezente.
Cam așa a fost la Școala de vară 2025 a M:.L:.N:.aR:.. Pot să vă spun cu mâna pe inimă că a fost cea mai reușită ediție și am participat la toate până acum. Cea mai reușită din toate punctele de vedere: prezență, implicare, dialog, tematică, organizare, nivel al discuțiilor. Un bun motiv ca această initiative să fie continuată. Și va continua, așa încât vă așteptăm pe toți la viitoarea ediție, care se va desfășura în 21-23 august 2026.
Marius Oltean