Planșa prezentată la Ținuta comună cu Loja de Cercetare Rarău, C4
Schimbările profunde în societate se succed în ritm tot mai alert. Tema propusă se poate încheia abrupt prin afirmația „viitorul este imprevizibil”. Cu toate acestea, voi încerca să formulez un răspuns privind viitorul Masoneriei. Voi începe o incursiune în trecut, deoarece acesta oferă date concrete care se pot analiza. Numai că trecutul, din punct de vedere social, este caracterizat prin schimbări continue și neliniare. Din punct de vedere Masonic, putem identifica sfîrșitul sec. XIX și începutul sec. XX ca fiind apogeul, atît din punct de vedere cantitativ, cît și calitiativ. Este perioada în care Masoneria a avut un impact major, atît în viața socială, cît și în cea politică.
Dacă privim societatea în ansamblul său, lucrurile devin și mai complicate. Occidentul a ajuns la apogeu acum aproximativ 50 de ani. Personalități politice de mare calibru au contribuit decisiv la prosperitatea spațiului euro-atlantic. Dar de atunci și pînă acum s-au schimbat multe. Și prea puține în bine. N-aș vrea să insist asupra calității coborîte a clasei politice contemporane din spațiul euroatlantic, enumerînd bufoni și nulități, deoarece lista ar fi mult prea lungă. Aș vrea doar să punctez faptul că societatea de azi dă semne tot mai dese și tot mai intense de degenerescență, imitînd parcă dezintegrarea democrației ateniene din epoca lui Pericle. În Declarația Universală a Drepturilor Omului, din 1948, Art. 19 spune:
„Orice om are dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei prin orice mijloace și independent de frontierele de stat.„
Însă de atunci și pînă acum, acest articol a fost ciuntit de constituții, legi și norme sociale pînă aproape de anulare tocmai în țările care se consideră democratice. În schimb această libertate de expresie a luat o turnură haotică în spațiul virtual. Libertatea de expresie este îngrădită în societate de discursul corect politic, cel care este reglementat foarte asemănător cu „nouvorba” sau „new speach” a lui George Orwell din celebrul său roman „1984”. De asemenea, tot ca în romanul lui Orwell, istoria se rescrie permanent pentru a corespunde noii viziuni asupra lumii. În romanul lui Orwell există un minster al adevărului care impune adevăruri de forma: „negrul este alb”, „războiul este pace”, „libertatea este sclavie”, „ignoranța înseamnă putere”.
Dar, în totală opoziție cu cenzura imaginată de Orwell, Aldous Huxley, în romanul Minunata lume nouă (The New Brave World), spunea că nu vor fi interzise cărțile, bibliotecile vor fi accesibile și deschise, numai că nu va mai dori nimeni să citească. Orwell se temea de cenzură, iar Huxley de inundația cu informație care va duce societatea la pasivitate și la egoism. Orwell se temea că vom deveni o societate captivă din punct de vedere cultural. Huxley se temea că adevărul va fi ascuns într-o mare de non-informații. Chiar dacă modelul imaginat de Orwell se potrivește foarte bine cu regimurile totalitare, iar cel imaginat de Huxley se potrivește cu democrațiile prospere, putem identifica cu destulă ușurință, din ambele romane de ficțiune, idei și concepte aflate în uz în societatea de azi.
În continuare am să-l citez pe un alt erudit, respectiv Jose Ortega Y Gasset, care în cartea „Revolta maselor”, scrisă în 1930, afirma:
„Vechea democraţie era temperată de o abundentă doză de liberalism şi de entuziasm faţă de lege. Cînd servea aceste principii, individul se obliga să menţină în sine o disciplină riguroasă. Apărate de principiul liberal şi de normele juridice, minorităţile puteau trăi şi acţiona. Democraţia şi legea — convieţuire legală — erau sinonime. Astăzi asistăm la triumful unei hiperdemocraţii în care masa acţionează direct, fără lege, impunându-şi aspiraţiile şi gusturile prin intermediul presiunilor din stradă. Astăzi, masa crede că are dreptul să impună şi să dea putere de lege conversaţiilor de cafenea. Mă îndoiesc să fi existat alte epoci în istorie în care mulţimea să ajungă să conducă atât de direct ca în vremea noastră. De aceea vorbesc de hiperdemocraţie.„
Iar după doar 6 ani de la publicarea acelui text a izbucnit unul dintre cele mai brutale războaie din Europa: războiul civil spaniol. Spre deosebire de anii în care a fost scris textul de mai sus, astăzi aceleași acțiuni s-au mutat în mediul virtual.
În ziua de azi observăm un fenomen social în care, de la o societate rațională și moderată s-a trecut treptat la o societate bazată pe comportamentul emoțional, impulsiv, excesiv și dominat de revendicări de tip „mi se cuvine”. Toate aceste realități cred că s-au datorat conjugării a doi factori: în primul rînd prosperitatea generată de societate în forma sa rațională și în al doilea rînd o ideologie cunoscută sub numele de marxism cultural. Dar acesta este deja alt subiect.
Astăzi trăim într-o societate hipersensibilă. Sistemul democratic al majorității, realitățile biologice, meritocrația și experiența istorică sînt anulate de sensibilități, tendințe arbitrare și relativism moral, iar acestea devin noile norme. Adică, un cocktail între distopiile lui Orwell, Huxley și predicțiile lui Ortega Y Gasset.
Francmasoneria
În aceste condiții Francmasoneria nu cred că mai poate transmite multe lucruri înspre lumea profană, odată ce între valorile masonice și cele profane se cască o prăpastie din ce în ce mai mare. Oricum, tot ceea ce nu corespunde normelor marxismului cultural este etichetat automat ca fiind nazist. Există riscul ca relativismul moral să se strecoare insidios în Loji, pas cu pas, așa cum au făcut-o și în lumea profană. Dacă se va întîmpla acest lucru, întregul sistem moral masonic se va destrăma și odată cu acesta, conceptul de Masonerie va deveni lipsit de conținut. Așanumitele ajustări morale au început deja să apară, timid și în Loji.
În prezent există relatări despre diminuarea activității Lojilor, din cauza numărului tot mai mic de Frați activi și totodată din cauza numărului tot mai mic de tineri inițiați. Asemenea relatări provin de la Frați care devin tot mai îngrijorați în legătură cu viitorul Masoneriei. Un Frate din Australia constată că în doar 20 de ani, Loja din care face parte a pierdut mai mult de jumătate din Frați. De asemenea, am citit o relatare a unui Frate din Marea Britanie, care spunea că Loja sa are în jur de 80 de membri, dar doar 10-12 membri participă la Ținute. Loja funcționează de mai bine de o sută de ani, are Templul propriu, de dimensiuni generoase și o situație confortabilă din punctul de vedere al metalelor. Cu toate acestea, ceva pare să nu funcționeze, iar relatări similare apar tot mai des în SUA, Germania, Olanda și în alte țări cu o Masonerie solidă.
Fluiditatea normelor morale de azi face ca Masoneria să pară o instituție învechită și depășită. Majoritatea profanilor știu totul și resping cu îndîrjire orice alte idei decît cele care li s-au cimentat în gîndire. Iar aceste idei sînt culese de pe rețelele sociale, propagate de anonimi numiți pompos „influenceri” sau de agenți propagandiști. Cunoașterea profană este limitată din cauza deficitului de atenție, care duce la incapacitatea de a asimila idei complexe, așternute pe mai mult de o jumătate de pagină. În aceste condiții viitorul Masoneriei pare sub semnul întrebării. Dar părerea mea, personală, este cu totul alta și voi încerca să mi-o susțin, evocînd două repere care mi se par deosebit de importante.
Proto-Masoneria
Una dintre cele mai puțin cunoscute religii, dar care, în același timp, a lăsat numeroase influențe în majoritatea religiilor importante de azi, este mithraismul, respectiv credința în Mithra, divinitatea supremă a vechilor persani. Începuturile mithraismului pot fi plasate, cu ajutorul relicvelor arheologice, undeva prin 2600 înainte de Cristos, adică în epoca bronzului. Prima atestare scrisă a credinței în Mithra are loc într-un text vedic din India și datează din 1400 înainte de Cristos. Un semn mithraic păstrat pînă în ziua de azi este salutul militar. Mîna, cu palma întinsă, dusă la tîmplă, era un semn al castei persane a soldaților și semnifica protejarea ochilor de lumina intensă radiată de Mithra. De asemenea, sfera cerească, organizată după zodiac, așa cum o cunoaștem azi, este tot de origine mithraică.
Mithraismul era foarte răspîndit și în armata romană. Pe teritoriul Imperiului Roman, soldații au construit nu mai puțin de 420 de temple ale lui Mithra. Datorită secretului impus adepților lui Mithra, au ajuns la noi extrem de puține informații legate de vechile ritualuri pe care aceștia le practicau. Se știu doar cîteva detalii. Adepții mithraismului erau inițiați printr-o ceremonie ritualică. Existau 7 grade succesive. La primul grad semnul ritualic era semnul crucii pictat pe frunte. Inițierea mithraică la primul grad avea ca semn de recunoaștere strîngerea de mînă, care azi a devenit un obicei banal și larg răsîndit în lumea profană. Nu este clar dacă Mithra este de sex masculin sau feminin. Reprezentările zeității au caracter ambiguu. În al doilea grad de inițiere în mithraism, gradul de nimfă, inițiatul devenea un travestit, pentru a celebra spiritul ambiguu al divinității. Mithra era reprezentat cu o diademă cu raze pe cap, extrem de asemănătoare cu cea pe care o are statuia libertății din SUA. De asemenea, simbolul celui de-al șaselea grad al inițierii în mithraism, este făclia. Statuia libertății, care a fost proiectată de către Fratele Frédéric Auguste Bartholdy, are toate atributele figurii lui Mithra, atribute ușor de identificat în sculpturile antice persane, inclusiv trăsăturile feței cu sexualitate greu de precizat.
Parcurgerea gradelor de inițiere mithraică, conform textelor hinduse, avea scopul de a pregăti inițiatul, printr-un parcurs ezoteric, să deprindă eliberarea de influențele conștientului, explorarea subconștientului și stăpînirea pornirilor negative, cu scopul de a dezvolta în inițiat o conștiință superioară. Adepții se auto-numeau cei uniți prin strîngerea mîinii. Ei erau obligați să jure că vor păstra secretele primite. În gradele superioare adepții trebuiau să recite catehismul specific gradului. După ce mithraismul s-a răspîndit în armata romană, acesta a căpătat o altă formă. Cele 7 grade au fost redenumite și adaptate specificului cazon. În legiunile romane adepții își spuneau frați și în ceremoniilor comunității nu țineau cont de gradele militare și de diferențele sociale.
Sursele de documentare privind mithraismul roman sînt abundente, spre deosebire de cele care documentează mithraismul persan, care sînt foarte puține. Oricare ar fi fost evoluția acestui cult, ambele forme prezintă cîteva puncte de interes pentru noi:
-adepții erau exclusiv de sex masculin;
-primirea de noi membri se făcea printr-un ritual inițiatic;
-învățăturile erau ezoterice și se cerea prestarea unui jurămînt privind păstrarea secretului asupra acestora;
-scopul era perfecționarea spirituală prin parcurgerea succesivă a unor grade;
-transmiterea cunoașterii se făcea prin utilizarea simbolurilor;
-ritualurile mithraice includeau și o masă luată în comun.
Oare ce i-a determinat pe acei oameni să se organizeze după asemenea reguli cu mai bine de 4600 de ani în urmă? Ce obiceiuri și ce arhetipuri au moștenit ei oare de la vînătorii preistorici, pentru a se așeza într-un asemenea tipar comportamental? Întrebarea este retorică.
Psihicul uman
Al doilea punct de sprijin al argumentației mele este felul în care sîntem construiți din punct de vedere psihic.
Carl Gustav Jung introduce conceptul de arhetip, ca o componentă fundamentală a psihicului uman. Arhetipul este inconștientul colectiv, creat de-a lungul întregii existențe umane și moștenit de fiecare individ. Este setul de reguli înnăscute, care guvernează existența umană în planul etic, moral, ideatic și comportamental, exact la fel cum informația genetică ne definește din punct de vedere biologic. Arhetipurile sînt universale, un bun comun al întregii specii umane. Dar în același timp, nu sînt accesibile gîndirii conștiente. Astfel, gîndirea conștientă nu le poate influența sau altera. Cu toate acestea, arhetipurile alimentează experiența conștientă, uneori interferînd chiar cu instinctele biologice.
Carl Gustav Jung spunea : „avem nevoie de o înțelegere mai profundă a naturii umane, deoarece singurul pericol real pentru om este omul însuși. Nu cunoaștem mai nimic despre om. Ceea ce cunoaștem este mult prea puțin. Iar acestă necunoaștere este originea răului. Conceptele de păcat și de rău fac parte din natura umană. Iar de aceea, mîntuirea este, de asemenea, o componentă a naturii umane. Omul, cu toate că devine tot mai rațional, nu va putea devia de la modelul originar al ființei sale, deoarece omul nu poate suporta o viață lipsită de sens. Dintotdeauna omul a avut trăiri spirituale. Oamenii născuți în lumea modernă cred că sînt capabili să trăiască fără componenta spirituală. Dar aceasta este o mutilare a ființei umane. Omul conține în el însuși, încă de la naștere, arhetipuri. Negarea lor sau lupta împotriva lor este o cale sigură spre tulburări ale personalității. Omul nu este complet dacă nu devine conștient de latura sa arhetipală.”
Citatul de mai sus are greutatea dată de un profesionist renumit. Iar diagnosticul său este tranșant: îndepărtarea componentei spirituale din viața individului este o mutilare. Fie că vrem sau nu, arhetipurile ne influențează comportamentul, iar încercarea de a ne construi un înveliș protector țesut din ateism și hedonism (cultul plăcerii) este sortită eșecului, este calea spre dezechilibrul psihic.
O posibilă concluzie
Am evidențiat două puncte din trecutul omenirii, situate la mii de ani distanță, pentru a trage o linie imaginară între ele. Prelungirea acestei linii în viitor îmi dă curajul de a afirma că Masoneria va continua să funcționeze atîta timp cît și omenirea va funcționa într-o societate organizată. De asemenea, cred că fluctuațiile din lumea masonică, la care asistăm azi, vor avea ca rezultat doar distilarea conceptului prin eliminarea balastului. Am apelat la previziuni ale unor gînditori (Orwell, Huxley, Ortega Y Gaset, Jung) deoarece cred că aceștia au înțeles esența umană și au folosit acestă înțelegere, dedusă sau revelată, pentru a elabora o proiecție plauzibilă în viitor.
Cu toate acestea, cred că este o eroare să tragem concluzia pripită că transformarea societății este cauza restrîngerii activității unor Loji. Cred că, ținînd cont de fondul cultural prezentat anterior, membrilor Lojilor în funcțiune le revine principala sarcină de a urmări fidel conceptele Masonice, care să ne asigure viitorul. Ținutele seci, cu o componentă dominant administrativă, sau cu Planșe în care se înșiruie cuvinte frumoase, despre al căror conținut nu-și mai aduce aminte nimeni după 10 minute, nu vor avea, nici pe departe, vreo contribuție la perfecționarea spirituală, enunțată ca scop al Masoneriei. Și nici pasivitatea Fraților care percep Ținutele ca pe niște piese de teatru, care ar avea menirea să-i binedispună ca spectatori. Refugul în sterilitate și formalism sec, nu este o strategie cîștigătoare. Atît sîmburele creației, cît și cel al distrugerii, se găsesc în Lojă și nu în altă parte. Bineînțeles că trebuie să ținem cont și de schimbările din societate, care ne îndeamnă la adaptare. Imediat apare și întrebarea spinoasă: cît de mult și ce anume ar trebui să schimbăm în Masonerie pentru a ține pasul cu schimbările din societate? Fiecare Mason are o altă părere: pornind de la Ținute în mediul virtual și terminînd cu eliminarea schimbărilor introduse în ultimele decenii. Dar aceasta ar putea fi o temă în sine. Vreau doar să punctez faptul că cine se căsătorește cu moda vremii, va rămîne repede văduv.
Noi nu putem fi altceva decît ceea ce am fost construiți să fim de la bun început. Suflarea de viață a divinității asupra trupului plămădit din țărînă, nu a fost doar un proces fizico-chimic. Odată cu procesele biologice, care au înviat materia moartă, am dobîndit și creativitate, înțelegere, conștiință de sine, norme morale, curiozitate, emoții, simț estetic și încă o mulțime de alte caracteristici care ne definesc în profunzime, în mod independent de modele vremurilor.
Am zis! Mircea Pantea
10 decembrie 2025 e:.v:.